Întâlnirea membrilor Filialei CECCAR Suceava cu domnul ministru de finanțe Eugen Teodorovici
Astăzi, 4 mai 2018, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, 40 de profesioniști contabili au avut ocazia de a-l întâlni pe ministrul de finanțe și de a-și prezenta punctele de vedere și așteptările profesionale.
Mulțumim doamnei prefect Mirela Adomnicăi pentru deschiderea, aprecierea și susținerea acordate Filialei CECCAR Suceava.
La acest eveniment au participat, din partea partidului de guvernare, domnii Ioan Stan – senator, Virginel Iordache – senator, Eugen Bejinariu – deputat, și Cătălin Nechifor – deputat.
Colegii noștri – membri CECCAR – și-au invitat clienți, antreprenori care au avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a primi răspunsuri privind fiscalitatea, cel puțin pentru următoarele șase luni. De asemenea, au putut afla mai multe despre planurile de viitor ale Ministerului Finanțelor.
Profesioniștii contabili au venit la masa discuțiilor cu întrebări și propuneri concrete din aria în care activează.
Prin președintele filialei CECCAR Suceava, colegii noștri au adus în atenția domnului ministru mai multe propuneri menite să îmbunătățească condițiile în care se desfășoară activitatea contabilă:
- Modificarea termenului de depunere a bilanțului, cel puțin până la 30 iunie.
- Modificarea termenului de raportare, cel puțin până la 15 septembrie. Directiva 34/UE permite depunerea situațiilor financiare în cel mult un an de la încheierea exercițiului financiar. Ar fi un gest de curtoazie pentru profesioniștii contabili, având în vedere desele modificări legislative. Trebuie menționat că 80% dintre agenți depun bilanțul înainte de termen, la solicitarea partenerilor sau a instituțiilor.
- Campanie de informare a contribuabililor privind riscurile fiscale asociate detașărilor și diurnelor, în special în construcții și transporturi. Este necesară clarificarea regimului fiscal și stabilirea unei practici unitare, pentru a evita situații similare cu cea din 2015, care a impus adoptarea unei Legi a Amnistiei. Se propune o posibilă decizie a Comisiei Fiscale Centrale sau modificări legislative.
- Campanie de informare a contribuabililor, în parteneriat cu ONG-uri (ex: CECCAR), privind drepturile fiscale, pentru a crește conformarea voluntară. Antreprenorul are nevoie de claritate, iar specialistul de siguranță.
- Split TVA – exceptarea societăților în faliment. Dacă pentru societățile în reorganizare măsura poate fi justificată, în cazul celor în faliment nu se justifică, întrucât taxa încasată se distribuie potrivit Legii 85/2014. În plus, sumele distribuite bugetului sunt diminuate de costurile suplimentare generate de această măsură (comisioane bancare, servicii contabile). Ar fi necesară o modificare a normelor de aplicare.
- Respectarea principiilor fiscalității:
- informarea contribuabililor – modificările Codului Fiscal să intre în vigoare la minimum 6 luni de la publicare, după efectuarea unui studiu de impact asupra IMM-urilor;
- stabilitate fiscală – fără modificări sau taxe noi pe o perioadă de cel puțin un an.
- Campanii de informare privind casele de marcat cu jurnal electronic – se apropie termenul-limită de implementare, amenzile sunt considerabile, iar contribuabilii nu știu ce presupune această tranziție: cum va avea loc, ce costuri implică etc.
