#CaseDeMarcat#ServerANAF#Conectare
Începută încă din luna martie 2021 campania de conectare obligatorie a caselor de marcat intră pe ultima suta de metri, ultima zi stabilită pentru îndeplinirea acestei obligații este 30 noiembrie 2021 – zi de sărbătoare legală- respectiv 2 decembrie 2021.
In opinia mea nu se va amâna acest termen pentru este asigurată condiția tehnică și termenul de implementare a fost destul de generos. Nu există informații oficiale privind intenția de a decala acest termen.
Mecanismul de conectare este bine implementat și dificultățile de conectare întâmpinate până acum sunt destul de puține. Este suficient ca utilizator casei de marcat sa solicite conectarea distribuitorului autorizat care va prelua toate activitățile necesare.
Practic, imediat după conectare încetează obligația de a depune declarația A4200.
Sancțiunea pentru neconectarea casei de marcat la serverul ANAF este destul de mare, respectiv este cuprinsă intre 8.000 lei-10.000 lei iar pe lângă A.N.A.F. au competență pentru a sancționa și structurile din cadrul Poliției Economice sau Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
TEMEI LEGAL
Ordonanță de urgență 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale *) – Republicare
Art. 3^1
(4)În vederea realizării supravegherii şi monitorizării aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) au obligaţia de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Art. 10
ff) nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispoziţiilor prevăzute la art. 31 alin. (4);
Art. 11
j)cele prevăzute la art. 10 lit. z) şi ff), cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
Art. 12
(1)Controlul funcţionării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de către structurile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi organele sale subordonate, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, respectiv al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de către structurile competente din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi organele sale subordonate, precum şi de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

