Eliminarea calității de co-asigurat începând cu 1 august 2025

Distribuie acest articol:
image 2

🔔 INFORMARE IMPORTANTĂ – Eliminarea calității de co-asigurat începând cu 1 august 2025

Stimați colegi,

Vă aducem la cunoștință o modificare legislativă cu impact direct asupra persoanelor aflate în prezent în sistemul public de sănătate în calitate de co-asigurați (soț/soție/părinte fără venituri proprii).

📌 Ce prevede noua reglementare?

Potrivit Legii nr. 141/2025, parte din Pachetul 1 de măsuri fiscale, începând cu data de 1 august 2025, calitatea de co-asigurat se elimină din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

🔻 Consecințe directe:
▪️ Începând cu 1 septembrie 2025, persoanele care beneficiau de asigurare medicală în calitate de co-asigurați nu vor mai fi considerate asigurate prin intermediul unei alte persoane (salariat/angajator).
▪️ Pentru a beneficia în continuare de servicii medicale decontate prin CNAS, fostul co-asigurat trebuie să devină asigurat individual.

📌 Ce trebuie făcut?

Pentru obținerea calității de asigurat, este necesară:

  1. Depunerea Declarației Unice (formular D212)
    ▪️ Online – prin Spațiul Privat Virtual: https://pfinternet.anaf.ro
    ▪️ Fizic – la ghișeul ANAF de domiciliu
    ▪️ Prin poștă – cu confirmare de primire
  2. Completarea secțiunii corespunzătoare din D212
    Selectați opțiunea: „Doresc să îmi stabilesc calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, în condițiile art. 180 din Codul fiscal.”

📣 Recomandare pentru angajatori:
Vă rugăm să informați toți angajații care au în întreținere co-asigurați, pentru a evita pierderea calității de asigurat începând cu luna septembrie 2025.

🧾 Text redactat de echipa HR & Salarizare:
Raluca Răuțu, Ramona Moroșan, Florentina Airimioaei
#echipaMACC

#schimbari2025 #asigurarisanatate #fisc2025 #declaratiaunica #informareangajati

Distribuie acest articol: