liniște fiscală

Distribuie acest articol:

Tocmai mă pregăteam să scriu că e și că săptămâna aceasta nu a apărut nimic în Monitorul Oficial… până am ajuns la vineri, 7 februarie 2025.

Așa că reformulez: în perioada 3 – 7 februarie 2025, aproape nimic în fiscalitate!

Este ceva, un fleac: indicele de creștere al prețurilor de consum, necesar pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit.
Cum spuneam: aproape nimic, de nișă.

Sistemul de plăți anticipate al impozitului pe profit este un regim opțional, prin care o companie alege să achite pentru anul curent valoarea impozitului pe profit din anul anterior, urmând ca diferența să fie achitată sau restituită după închiderea anului fiscal.

📊 În opinia mea, aplicarea acestui sistem are câteva beneficii reale:

▪️ planificarea cash-flow-ului, raportat la sume fixe pe parcursul anului;
▪️ eliminarea limitării scutirii de impozit pe profit la profitul din trimestrul în care se face investiția;
▪️ menținerea posibilității de a beneficia de scutirea de impozit pe profit – în special pentru societățile cu activitate sezonieră care în prima parte a anului înregistrează pierderi;
▪️ diminuarea perioadei de calcul a penalităților de întârziere, în cazul (nefericit) în care, în urma unei inspecții fiscale, se stabilesc debite suplimentare.

Așadar, cu puține modificări fiscale (spre deloc), să ne pregătim pentru săptămâna viitoare.

📄 Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 113 din 7 februarie 2025.

image 35
Distribuie acest articol: