În vâltoarea modificărilor fiscale de la început de an, cu siguranță unele aspecte fiscale s-au diluat.
Cred eu că, în această situație, sunt și majorările contribuției de sănătate pentru cei care realizează venituri din chirii, din activități independente și din dividende.
Pentru persoanele fizice, începe numărătoarea inversă pentru Declarația Unică!
A.M.R: 17 zile, până pe data de 27 mai 2024, când este ultima zi de plată pentru impozite și contribuții sociale.
A.N.A.F. se așteaptă ca peste 800.000 de persoane fizice să depună Declarația Unică și să achite taxe.
În contextul în care fiscul are din ce în ce mai multe date și pârghii de a identifica persoanele care nu își declară veniturile, se pare că anul acesta este un moment crucial pentru conformarea la plată.
Principala modificare semnificativă a anului 2023, pentru persoanele fizice care realizează venituri pentru care se depune Declarația Unică, este majorarea semnificativă a contribuției la sănătate.
Pentru prima oară din 2018, pentru anul 2023, plafonul privind suma de la care se datorează contribuție de sănătate se modifică și se introduc praguri de 6 salarii, 12 salarii și 24 salarii.
Practic, sunt două modificări majore:
- sunt incluse la plata contribuției de sănătate acele persoane fizice care, pe legislația valabilă în 2022, nu ar fi plătit, cele cu venituri mai mari de 6 salarii minime;
- pentru persoanele fizice ale căror venituri sunt mai mari de 24 de salarii, contribuția la sănătate se dublează.
Până la 31 decembrie 2022, suma de la care o persoană fizică ce realiza orice tip de venit, mai puțin venituri din salarii, datora contribuție de asigurări sociale de sănătate avea ca referință un plafon calculat la nivelul a 12 salarii minime, valabile în anul de realizare a venitului.
Astfel, C.A.S.S.-ul se datora doar dacă se depășea acest plafon, iar contribuția datorată era 10% din plafon, indiferent de valoarea veniturilor realizate.
Pentru anul 2023, avem în schimb trei praguri de plafonare față de care se calculează contribuția la sănătate și o raportare la salariul minim din anul în care se depune declarația. Adică, atât plafoanele, cât și contribuția datorată se calculează pentru salariul minim de 3.300 lei.
𝐓𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐚 Termenul de plată al Contribuției de Asigurări de Sănătate pentru anul 2023 este 27 mai 2024, iar valorile de plată sunt:
pentru persoanele fizice care au realizat venituri între 18.000 lei – 35.999 lei, C.A.S.S.-ul datorat este 1.800 lei;
pentru persoanele fizice care au realizat venituri între 36.000 lei – 71.999 lei, C.A.S.S.-ul datorat este 3.600 lei;
pentru persoanele fizice care au realizat venituri egale sau mai mari față de 72.000 lei, C.A.S.S.-ul datorat este 7.200 lei.

