Printre ultimele subiecte abordate în anul 2024 și primul care va fi dezbătut în 2025 se află SAF-T – fișierul standard de control fiscal.
Ce înseamnă SAF-T și de ce este o etapă importantă pentru antreprenorii din România? Concret, începând cu data de 1 ianuarie 2025, toate companiile încadrate ca mici contribuabili vor începe să transmită la ANAF integralitatea contabilității prin intermediul Declarației 406 (SAF-T). Nu transmit această raportare persoanele fizice autorizate, sub nicio formă de organizare.
Mai specific, toate societățile comerciale, precum și entitățile non-profit, vor pune la dispoziția Fiscului următoarele categorii de date contabile:
▪️ Încasările de la clienți și plățile prin bancă către furnizori și buget;
▪️ Toate tranzacțiile cu numerar, atât comerciale, cât și de creditare;
▪️ Creditările societății și sumele de bani retrase de asociați;
▪️ Încadrarea pe cheltuieli a achizițiilor;
▪️ Regimul de deductibilitate aplicat TVA-ului și cheltuielilor;
▪️ Achizițiile de stocuri și utilizarea lor în vânzare sau producție;
▪️ Modul de calcul al impozitelor directe și indirecte;
▪️ Date de identificare privind veniturile de natură salarială.
Aceste date vor fi folosite de ANAF pentru:
• decontul de TVA precompletat,
• analiza de risc,
• controalele fiscale, inclusiv cele inopinate sau documentare.
Cu cât contabilitatea este mai bine organizată și regulile fiscale sunt aplicate corect, cu atât interacțiunea cu Fiscul se va rezuma la ceea ce contează: depunerea declarațiilor și plata impozitelor.
Sfatul meu: acordați o atenție deosebită relației cu contabilul dvs., pentru că succesul unei relații corecte cu Fiscul depinde 49% de contabil și 51% de omul din spatele afacerii – acel mic procent care face, de fapt, diferența.
PS – Fotografia este de la întâlnirea anuală cu clienții noștri de la Management Account Suceava.
