Așa cum spuneam, regimul micro a fost fundamental modificat începând cu 1 ianuarie 2023. Pe lângă faptul că a devenit din obligatoriu – opțional, cu limitarea opțiunii pentru firmele care au venituri de maximum 500.000 euro, a devenit accesibil fără condiționare de plafon pentru firmele din HoReCa. Adică, orice companie care are un cod CAEN din domeniile Hotel, Restaurant sau Cafenele poate alege să aplice regimul de impozitare al microîntreprinderilor fără a fi condiționată de plafonul de 500.000 euro, cu alte cuvinte, fără plafon în timpul anului.
Prevederea privind regimul micro pentru HoReCa, fără limită de plafon în timpul anului, rămâne valabilă și în 2024. Rămâne de văzut care este opinia oficială în ceea ce privește plafonul la finalul anului precedent și opțiunea. Aici voi reveni. Acesta a fost motivul pentru care am identificat separat această linie de aplicabilitate a impozitului micro ca fiind PLAFONUL 4 sau, cu alte cuvinte, FĂRĂ PLAFON pentru HoReCa.
Prima observație este că, pentru acest domeniu de activitate, începând cu 1 ianuarie 2024, cota de impozitare este de 3% chiar și pentru veniturile de până în 60.000 euro. Mai mult, în companiile cu mai multe obiecte de activitate, existența unei surse de venituri din acest domeniu impune cota de 3% pentru toată activitatea.
Dacă o cotă de 1% este atractivă din punct de vedere al costurilor fiscale și al confortului fiscal, pentru noua cotă de 3% aplicabilă de anul viitor este necesar să se facă o analiză comparativă între valoarea impozitului pe profit și cea a impozitului micro, pentru a lua o decizie de business corectă.
În cele mai multe cazuri, această analiză, ponderată cu perioada de inflație și contracție financiară previzionată pentru anul 2024, duce la concluzia că regimul impozitului pe profit poate fi mult mai potrivit pentru acest domeniu de activitate. Se poate spune că, din ceea ce s-a vrut anul trecut, să se creeze un regim de facilitate fiscală pentru acest domeniu, care să înlocuiască sistemul impozitului specific, prin modificarea cotei din 1% în 3% din 2024, facilitatea este minunată, însă lipsește cu desăvârșire.
Însă, mare atenție pentru acei operatori economici din industria ospitalității care au optat în 2023 sau au rămas în 2023 micro: odată ce se renunță la acest regim, nu se mai poate reveni, și regimul de impozitare rămâne impozit pe profit.
În situația în care decizia administratorului este pentru aplicarea regimului micro la HoReCa, dacă realizează și alte venituri, este important de reținut câteva aspecte delicate, fiscale:
• Cota de impozitare pentru toate veniturile este de 3%;
• Pentru celelalte venituri se calculează separat plafonul de 500.000 de euro anual;
• În trimestrul în care valoarea cumulată a veniturilor din alte activități decât din industria ospitalității depășește 500.000 de euro, pentru această parte se datorează impozit pe profit.
Practic, există posibilitatea ca o companie cu mai multe linii de business să aplice cota de 3% pentru veniturile din activitatea de turism și 16% pentru toate celelalte activități, caz în care contabilitatea trebuie să fie organizată la nivel analitic foarte atent.
Codurile CAEN pentru care se poate opta de a plăti impozit în regimul de microîntreprindere sunt:
- 5510 – «Hoteluri și alte facilități de cazare similare»
- 5520 – «Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată»
- 5530 – «Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere»
- 5590 – «Alte servicii de cazare»
- 5610 – «Restaurante»
- 5621 – «Activități de alimentație (catering) pentru evenimente»
- 5629 – «Alte servicii de alimentație n.c.a.»
- 5630 – «Baruri și alte activități de servire a băuturilor»

